Îmi doresc să investesc în companiile listate la bursă, dar sunt sceptic şi nu ştiu cum să încep într-un mod sigur. Acesta este un profil des întâlnit al tânărului investitor care se gândeşte să facă primii paşi către piaţa de capital.
Un exemplu concret este Bogdan, în vârstă de 30 de ani, care s-a gândit să investească la bursă, însă teama că ar putea pierde banii şi scepticismul l-au ţinut pe loc.
„E bine să îţi placă compania în care investeşti, să fie un brand pe care îl cunoşti, ale cărui produse le foloseşti, iar apoi e bine să urmăreşti analize făcute de specialişti. Companiile de brokeraj acoperă cu rapoarte de analiză companiile listate, se găsesc informaţii despre companiile listate la BVB şi în media, în social media şi pe platforma BVB. Poţi să îţi iei informaţii din surse externe disponibile”, a spus Radu Hanga, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti (BVB), în timpul emisiunii Ce faci cu banii tăi?, un proiect susţinut de Banca Transilvania, care face parte din programul de educaţie Finanţe pe înţelesul tuturor al BT.
Tinerii care se gândesc să investească la bursă se tem, de asemenea, că ar putea pica în anumite capcane şi ar putea pierde banii. Pe internet există numeroase înşelătorii prin care banii ne pot fi sustraşi, iar mulţi oameni asociază acest risc şi cu investiţia la bursă.
Dacă vrei să investeşti la bursă, punctează preşedintele BVB, e bine să nu te uiţi cu încredere la anunţurile de pe Facebook, care promit câştiguri impresionante cu investiţii mici. Pe site-ul BVB există companii de brokeraj prin care tinerii pot începe să investească la bursă într-un mod sigur.
„Dacă citeşti ceva şi acel ceva pare a fi prea frumos pentru a fi adevărat, înseamnă că nu e adevărat. Atunci când găseşti un anunţ care îţi promite un câştig de 6.000 de lei cu o investiţie de 200 de lei e bine să te gândeşti de două ori înainte de a face ceva în direcţia asta”, a mai adăugat Radu Hanga în cel mai recent episod al emisiunii Ce faci cu banii tăi.
Ce faci cu banii tăi? este o emisiune ZF sub umbrela FIT – Finanţe pe înţelesul tuturor, programul de educaţie al Băncii Transilvania. BT a lansat anul trecut FIT – Finanţe pe Înţelesul Tuturor, un program naţional de educaţie financiară prin care îşi propune să construiască pentru generaţiile Alpha, Z şi Y o bază solidă în ceea ce priveşte gestionarea banilor. Astfel, în noul proiect video al Ziarului Financiar, sub umbrela FIT şi susţinut de BT, întrebări concrete şi simple din sfera educaţiei financiare vor deveni teme de discuţie care îi vor ajuta pe tineri să ia decizii financiare bine informate.